LECTURI PERPENDICULARE

  Despre Înger, Demon și ”Dumnezei” De la  Costel Zăgan   februarie 04, 2020 (NE)SEMNIFICATIV Ștefan-Bogdan Roman,  ÎNGER, DEMON ȘI ”DUMNEZEI”   Covor de frunze moarte Covor de frunze moarte Strivesc sub talpa mea; Și gându mi-i la tine, La toamna ce e grea... Mirosul de castani Adoarme simțul meu ...Și vântu trece, greu, Acum!- prin gândul meu... O carte excelentă, ca formă. Despre conținut n-am cuvinte. Pe moment. Ia s-o iau la bani mărunți, totuși! Prin urmare, se ia un licențiat al Facultății de Electronică și Telecomunicații a Universității Tehnice ”Gh. Asachi”din Iași și se constată că ar fi comis a treia (deja!!!) carte de ”poezie”!!! După : *  Eu, tu și restul...(2015)  * Trandafirul meu albastru (2016). ... Titluri chiar incitante, după formă, cum am precizat anterior. Și-am găsit, spre norocul meu de cititor, și cel mai frumos vers al tuturor timpurilor: DUMNEZEU ESTE IUBIRE! Îndiscutabil, este adevărul suprem...din Biblie! Prin urmare, conținutul acoperă perfect forma. În sc

 FILOSOFIA CA POVESTE    Ciudat sau nu, aceasta este cartea nașterii mele: o fenomenilogie a spiritului metamorfozată în povestiri despre om.    Reiterez ideea descoperirii unor aspecte ale biografiei mele în scrierile unor autori care habar n-aveau de existența mea anonimă.      Cultura ca domiciliu forțat?    Este una din cele patru cărți care vor lua naștere în cei zece ani de domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel.    Zece ani care au trecut ca un ceas: este adevărat ”ceasul cel mai însuflețit al vieții sale”, după cum mărturisește însuși autorul, în altă parte.    Este scrisă după ANTI- GOETHE, în intervalul 1953-1955, ca o antiteză la FENOMENOLOGIA SPIRITULUI hegelian.    Între 40 și 50 de ani, biografia lui Noica face ce știa ea cel mai bine: pe filosoful Constantin Noica!    Das Wahre ist das Ganze. (Adevărul este întregul.) (Hegel)    Cum? Se poate așa ceva? Da.  ”Așa cum  a vroit Hegel să aibă drept ”adevăr” rezultatul cu drum cu tot, sau așa cum a năzuit întotdeauna filo

  Moartea șterge viața de praf Costel Zăgan, Universuri paralele

DOZA MEA DE POEZIE Motto:” Să vă feriți de poet, zice poetul. Întotdeauna să vă feriți de poet, așa spune Nichita. Și, pentru nimic în lume, să nu vă apropiați de el.  Să vă feriți de el ca de tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.” Când nu mai suport realitatea, iau o carte de poezie, de pildă, INTRAVENOS, și viața se îmbujorează ca o fată mare! Și cum repetiția e cea mai dulce mamă a învățăturii, îmi ling degetele de versurile lui MG: dulci-amare. ”După moarte, viața-i tot mai dulce. ................................. E o stare de grație grație ție, grație mie.” Și-atunci cum să nu-ți vină să guști și tu, pur și simplu, raiul!? Raiul cel pierdut, sărăcuțul! Așa că, poetul își (re)trăiește, în scris, viața. Și moartea. Și, imediat, și neviața, și nemoartea. Obținând, un ghiveci (nu doar culinar, Doamne-ferește!) superapetisant! ”Doze de canibali. Doze delirante. Doze mistuitoare.  Doze mortale de sentimente. Pure. Carnale. Echilibrate. Transcendent. Sau dezechilibrate. Venos

DIMENSIUNEA ANGELICĂ A LUMII Motto: "O lectură adevărată e ca o înălţare : mută orizontul cu tot cu cititor ." (Costel Zăgan) (Andrei Pleşu, « Despre îngeri ») Şi totuşi, ce legătură are MĂRIA SA, ÎNGERUL, cu noi, cu mine ? Păi, îngerul este ... » o extensiune a eului !» Dinspre om şi dinspre...(aţi ghicit,  oare ?) Dumnezeu.   Îngerul e între ciocan şi nicovală? Nu ştiu. Şi nu cred că aceasta-i problema.Oricum, ” lângă fiecare ESTE, îngerul aşază un CUM AR TREBUI SĂ FIE”. Cum vorbesc îngerii? În ce limbă anume? « Limbajul angelic este tăcerea. » Si ? Şi : « restul e tăcere.« Sunt cumva îngerii resturi ale divinităţii ? Totuşi, între cele două ...tăceri există o diferenţă : vocala « a ». CEA MAI DESCHISĂ VOCALĂ a FACE DIFERENŢA ÎNTRE TĂCERI ! Poate că vocalele fac diferenţa între îngeri ? Poate. « S-a spus mereu că îngerii sunt dublul ceresc al omului. Suntem mereu însoţiţi de modelul nostru, de portretul nostru îmbunătăţit. Şi suntem-sau, în oice caz, ar fi bine să fim –înt

                                                      VINDECAREA PRIN LECTURĂ      A trecut deja ceva timp de când am descins și eu pe această inedită plajă. Undeva la sud-est de suflet. Sufletul meu. Al tău. Al său. Oricum, totul începe dimineața, dacă ți-ai spălat nervii de rezidurile nopții, ai putea purcede și tu spre sus-numita plajă.      - Hai la mare și tu, îți spui în cor cu autorul: HAI!       PLAJA DE LA VADU  de ANDREI VELEA este un roman al dezrădăcinării ontologice. Personajele par că nu-și găsesec locul nicăieri- nici acasă, nici în deplasare.   Și totuși depărtarea și dorul de casă merg mână în mână.      Însă dragostea nu vindecă nimic, dragostea rănește totul, înclusiv lucrurile cu care vine în contact.   Pentru că, până la urmă aceasta s-a întâmplat : REALITATEA A FOST CONTAMINATĂ DE CUVINTE.      Și autorul nu poate decât să încerce să-și vindece, scriind, propriul suflet.      Neuitând nicio clipă că salvarea lumii este Dumnezeu.      Iar cititorii nu sunt altceva

     LUXUL SCRIITURII ”Trecutul e totul, iar viitorul nimic.” ”Când sunt fericit gândesc, respir și-mi bate inima” Ca și în cazul lui Creangă ori Sadoveanu, și în cazul prozei lui Cărtărescu cititorul redescoperă plăcerea lecturii. O plăcere susținută prin întregul spectru expozitiv al scriiturii. Presupun că Mircea Cărtărescu scrie mai ales când este fericit: proza sa respiră și are ritmul bătăilor sale de inimă.      Ce este cartea lui M.C.? ”Un trandafir cu sute de petale...O perlă.” ”Nu scriu o carte, ci cresc un embrion în uterul trist al țestei și al camerei și al lumii mele.”      Se observă cu ochiul liber o anumită violență a exprimării. A sensului exprimării de fapt. ”Mă înșurubam în liniștea de cristal a întunecimii, eram singurul vestitor, singurul punct de lumină, singurul cuvânt, singura informație într-o lume ce nu trimite și nu primește.” ”Zburam în interiorul tăcerii”.       Ce  situație paradoxală: inima cititorului, inima textului și inima autorului brusc au același