MIHAIL GĂLĂȚANU, INTRAVENOS

DOZA MEA DE POEZIE

Motto:” Să vă feriți de poet, zice poetul.

Întotdeauna să vă feriți de poet, așa spune Nichita.

Și, pentru nimic în lume, să nu vă apropiați de el. 

Să vă feriți de el ca de tinerețe fără bătrânețe

și viață fără de moarte.”

Când nu mai suport realitatea, iau o carte de poezie, de pildă, INTRAVENOS, și viața se îmbujorează ca o fată mare! Și cum repetiția e cea mai dulce mamă a învățăturii, îmi ling degetele de versurile lui MG: dulci-amare.

”După moarte,

viața-i tot mai dulce.

.................................

E o stare de grație

grație ție, grație mie.”

Și-atunci cum să nu-ți vină să guști și tu, pur și simplu, raiul!? Raiul cel pierdut, sărăcuțul!

Așa că, poetul își (re)trăiește, în scris, viața. Și moartea. Și, imediat, și neviața, și nemoartea.

Obținând, un ghiveci (nu doar culinar, Doamne-ferește!) superapetisant!

”Doze de canibali. Doze delirante. Doze mistuitoare. 

Doze mortale de sentimente. Pure. Carnale.

Echilibrate. Transcendent. Sau dezechilibrate.

Venos ori intravenos

Sau direct în mușchi. Sau direct în os.” 

Nu lipsește, cum s-ar putea să lipsească, și-o declarație de dragoste, specifică:

E o artă să fii iubita mea...

E o artă să te înalți așa, pe vârfuri

și să mă săruți. E mai mult ca o universitate...

E o artă să mă mângâi pe sentimente.

***

Poetul jupuiește lumea de poezie: e o tautologie? Cum să nu: o tautologie serafică- poem cu poem și tăcere cu tăcere.

Moartea: ultima noapte de dragoste!

”Eu te pup, pe buze, pe tine, groapă.

Eu te sărut cu toate sărutările gurii mele.”

O carte pe care-am sorbit-o ca pe-o lacrimă: intravenos!

Costel Zăgan