LECTURI PERPENDICULARE

                                                      VINDECAREA PRIN LECTURĂ      A trecut deja ceva timp de când am descins și eu pe această inedită plajă. Undeva la sud-est de suflet. Sufletul meu. Al tău. Al său. Oricum, totul începe dimineața, dacă ți-ai spălat nervii de rezidurile nopții, ai putea purcede și tu spre sus-numita plajă.      - Hai la mare și tu, îți spui în cor cu autorul: HAI!       PLAJA DE LA VADU  de ANDREI VELEA este un roman al dezrădăcinării ontologice. Personajele par că nu-și găsesec locul nicăieri- nici acasă, nici în deplasare.   Și totuși depărtarea și dorul de casă merg mână în mână.      Însă dragostea nu vindecă nimic, dragostea rănește totul, înclusiv lucrurile cu care vine în contact.   Pentru că, până la urmă aceasta s-a întâmplat : REALITATEA A FOST CONTAMINATĂ DE CUVINTE.      Și autorul nu poate decât să încerce să-și vindece, scriind, propriul suflet.      Neuitând nicio clipă că salvarea lumii este Dumnezeu.      Iar cititorii nu sunt altceva

     LUXUL SCRIITURII ”Trecutul e totul, iar viitorul nimic.” ”Când sunt fericit gândesc, respir și-mi bate inima” Ca și în cazul lui Creangă ori Sadoveanu, și în cazul prozei lui Cărtărescu cititorul redescoperă plăcerea lecturii. O plăcere susținută prin întregul spectru expozitiv al scriiturii. Presupun că Mircea Cărtărescu scrie mai ales când este fericit: proza sa respiră și are ritmul bătăilor sale de inimă.      Ce este cartea lui M.C.? ”Un trandafir cu sute de petale...O perlă.” ”Nu scriu o carte, ci cresc un embrion în uterul trist al țestei și al camerei și al lumii mele.”      Se observă cu ochiul liber o anumită violență a exprimării. A sensului exprimării de fapt. ”Mă înșurubam în liniștea de cristal a întunecimii, eram singurul vestitor, singurul punct de lumină, singurul cuvânt, singura informație într-o lume ce nu trimite și nu primește.” ”Zburam în interiorul tăcerii”.       Ce  situație paradoxală: inima cititorului, inima textului și inima autorului brusc au același

CARTEA CARE NE DESCHIDE OCHII Am citit această carte ca pe un roman al actualității , nu doar literare și nu doar politice. Un ”roman” scris cu pistolul, ca să zic așa, talentat al irealității! Un roman ale cărui victime sunt, din fericire, doar cuvintele: rănite, dar fericite! Aproape fericite, apropo de titlu. Un roman, am admis, cu șase intrări: I. Judecăți II. Politicieni și intelectuali III. Un alt public IV. Schiță de portret V. Zona lirică VI. Carrousel V-ați prins? Autorului, criticului literar DANIEL CRISTEA-ENACHE nu i-a scăpat nimic: nici trecutul, nici prezentul, nici viitorul! Cu delicatețe, dar hotărât, fiecare lucru, fiecare eveniment, ficare personaj (viu- la toate timpurile!) este numit, analizat, văzut că funcționează ireproșabil și pus frumos în cutia (logică ori ilogică) sa. Iar atunci când va fi cazul, poate fi bine mersi, făcut iar să funcționeze i-re-pro-șa-bil! Poftim? Vreți exemple? Păi, să vedem: Titlul (nu) spune totul

O SUGESTIE MARIA OPREA iarba cosită în adâncul fântânii unduie luna fără margine - liniștea de pe buze cu ninsorile viitorul meu - țârâitul de greier pe la o tâmplă ALEX. OPREA clopot de slujbă risipite sub bancă flori înghețate baltă stătută - puful de păpădie smucit de boare zefir pe obraz - copacul rămas golaș de nevorbire O carte ca un haiku. Esență de poezie. Nimic mai mult, dar nici mai puțin. Costel Zăgan

 *** Ignoranță, câtă viață e în tine!

Cartea Săptămânii - Lectura este o călătorie interioară - Costel Zăgan: CRITICĂ ÎN VERS ȘI CÂNT :  Lui Viorel ILIȘOI Zău că-mi vine ca să tac STRĂLUCITOR...în copac? Ba e frunză, ba nu-i frunză- Cine poate s-o ascunză? Niciun critic, ori ...

  Lecturi perpendiculare : NIHIL IN INTEGRUM Motto : "O lectură adevărată e ca o înălţare : mută orizontul cu tot cu cititor !" (Costel Zăgan)                                              (Octavian Paler,   VREMEA ÎNTREBĂRILOR)    Sau când îmi "voi căuta un reazim nu în speranţă, ci în disperare" devine profesia de credinţă a autorului. Şi aceasta imediat după 89 . Adică : 199o, 1991, 1992, 1993, 1994... Un cincinal de disperare: de la Argument până la Colinde penibile. Istoria ca târfă, şi nimic mai mult. Dar, nici mai puţin.    Cuvintele vehiculează deznădejdea cotidiană a României, sub cerul liric al lui Rene Char : "Ascultaţi de porcii voştri care există./ Eu mă supun zeilor mei care nu există."    Nimic nou sub soare. Pe deasupra, nici să mai vorbim. Cronica acelor vremi îşi trimite întrebările (majoritatea rămase fără răspuns) şi în vremea noastră. Iar dacă autorul le-a gândit cu inima, noi încercăm să le citim şi să le înţelegem la fel. Ca de la afe