DANIEL CRISTEA-ENACHE, APROAPE LIBER

CARTEA CARE NE DESCHIDE OCHII

Am citit această carte ca pe un roman al actualității , nu doar literare și nu doar politice. Un ”roman” scris cu pistolul, ca să zic așa, talentat al irealității! Un roman ale cărui victime sunt, din fericire, doar cuvintele: rănite, dar fericite! Aproape fericite, apropo de titlu. Un roman, am admis,
cu șase intrări:

I. Judecăți
II. Politicieni și intelectuali
III. Un alt public
IV. Schiță de portret
V. Zona lirică
VI. Carrousel

V-ați prins? Autorului, criticului literar DANIEL CRISTEA-ENACHE nu i-a scăpat nimic: nici trecutul, nici prezentul, nici viitorul!
Cu delicatețe, dar hotărât, fiecare lucru, fiecare eveniment, ficare personaj (viu- la toate timpurile!) este numit, analizat, văzut că funcționează ireproșabil și pus frumos în cutia (logică ori ilogică) sa. Iar atunci când va fi cazul, poate fi bine mersi, făcut iar să funcționeze i-re-pro-șa-bil!

Poftim? Vreți exemple? Păi, să vedem: Titlul (nu) spune totul, dar incită, bineînțeles, la lectură. Să zicem: Anticomunismul meu, unde autorul ne spune răspicat, fără niciun dubiu:

”Eu vreau capitalism, democrație și anticomunism!”

Adică, ”un capitalism real, o democrație autentică- dar ce fel de anticomunism? Cum definesc anticomunismul meu și cum îl diferențiez nu numai de comunism (fie el internaționalist ori naționalist), ci și de alte tipuri de anticomunism, pe care le consider la fel de nocive și de culpabile ca și comunismul împotriva căruia luptă?

Diferența fundamentală între anticomunismul meu și anticomunismul altora este diferența dintre democrație și totalitarismul de dreapta...”

Vreți ceva mai clar? Citiți întreg articolul, nu veți regreta. Parol!
Și dacă tot am intrat pe aici, nu pot să nu-mi fructific patriotismul (apropo de !) local și mândria că m-am născut și trăiesc într-un loc binecuvântat din Moldova! Deci: VIAȚĂ DE ZIARIST:
”Am venit cu tot calabalâcul. În urmă cu paișpe ani, sosisem, în București cu o gentuță pe umăr, iar acum aveam cam tot ce-i trebuie unui om în casă. Agoniseala mea, nu de-o viață, cum ar spune colegii ziariști , ci din ultimii cinci-șase ani, când am avut un salariu decent și am făcut economii substanțiale, tăind tutunul și alcoolul din lista de plăceri ale vieții. Înțelegerea cu proprietarul a fost să-mi închirieze pe termen lung. Poate pentru că e foarte bătrân, pentru el termenul lung a însemnat zece luni. M-a anunțat că trebuie să eliberez casa, că o vinde. Împrumutasem bani să aranjez totul după gustul meu, nici nu apucasem să achit creditul și trebuia deja să mă mut. A câta oară?
Preavizul l-am primit la sfârșitul lui august. Abia zilele trecute proprietarul a găsit cumpărător, au bătut palma și m-a anunțat că trebuie să eliberez casa până la Crăciun. Îmi place să mă mut la marile sărbători, atât laice, cât și creștine. Așa că anul ăsta voi prinde Crăciunul în casă nouă. Chiar nouă, făcută anul ăsta. Un apartament modest în Bragadiru. Al meu. L-am cumpărat cu un credit Prima Casă 4, cu avansul plătit din bani împrumutați de prieteni. Și tot de prieteni îndrumat. Aveam 200 de lei- toți banii- când am început procedurile de creditare.
După 25 de ani de umblat din casă în casă, simțul proprietății mi s-a atrofiat. Nu simt o mare bucurie că am, în sfârșit, un loc al meu. În schimb, mă încercă o tristețe difuză la gândul că mă mut pentru ultima oară. Îmi iau geamandanul, copilul, pisicile și plec! Adio, București! ”

Este finalul unui articol publicat de Viorel Ilișoi (v-ați prins de ce sunt mândru și patriot?- nota mea, Costel Zăgan) în Jurnalu Național pe 15 decembrie 2011. De două luni de zile, stau și mă gândesc ce se poate scrie despre acest bilanț-confesiune; și despre viața ziaristului român pe care textul lui Ilișoi, deodată a pus-o în lumină. Ce se mai poate adăuga după așa ceva? Și în ce registru?”

Repet: v-ați prins de ce sunt mândru că-s român și contemporan cu asemenea oameni?

Însă, pentru obiectivitate, și nu numai, să-i dăm din nou cuvântul lui Daniel Cristea-Enache:

”Un adevărat jurnalist nu scrie pentru bani; pentru avantaje materiale; pentru resurse și putere.
Un jurnalist scrie pentru că nu poate altfel.
Viorel Ilișoi e atât de înrobit meseriei lui, încât și-a modelat viața ce ea.

Ziaristul român-el este. ”

V-ați prins, deci, de ce sunt atât de mândru? Mulțumesc.

Să mergem mai departe, la intrarea numărul 2, cu politicieni și intelectuali. Prin urmare...”ce face diferența între un politician și un intelectual român, chiar dacă, uneori, cele două categorii se întrepătrund, de la Iorga la Paleologu și de la Maiorescu la Manolescu?

E diferența dintre calculul de oportunitate și naivitatea bunei credințe.
Calculul politicianului autohton pornește de la buna credință a intelectualului public și-o folosește; în schimb, buna credință nu conștientizează calculul. Făcând un joc de cuvinte, aș spune că nu-l calculează, nu știe și nu poate să facă asta.
Este motivul pentru care, în România postrevoluționară, avem intelectuali taxați ca iliescieni, feseniști, băsiști, pedeliști, pesediști, dar nu avem politicieni a căror imagine să fie debitoare asocierii simbolice cu intelectualii care i-au susținut.
Asimetria e spre paguba intelectualilor, acuzați de colegi ai lor pentru a fi susținut un președinte sau altul, un partid aflat la Putere, o structură care, mă-nțelegi, a făcut atâta rău țărișoarei.
Ar fi aproape comic (de unde și trimiterea la Caragiale) dacă în spațiul nostru public ar fi existat mai multă relaxare, puțin umor și o undă de relativism. ”

No, baftă la citit, că nădăjduiesc că v-ați lămurit și Dumneavoastră, cât de cât!

Rămân al Dvs.,
dragi cetitoare
și
stimați cetitori!

Costel Zăgan