LECTURI PERPENDICULARE

 STILISTICA DE LA TRISTEȚE LA BUCURIE      Unul dintre cei mai (in)fideli discipoli ai Școlii de la Păltiniș a lui Constantin Noica, și l-am numit pe Andrei Pleșu, publică în anul care tocmai dă colțul, o culegere de eseuri filosofico-pragmatice, de fapt patru conferințe publice ținute la solicitarea unor instituții din străinătate: 1. Despre bucurie în Est și Vest 2. Despre elite în Est și Vest 3. Toleranța și intolerabilul 4. Ideologiile între ridicol și subversiune Folosind propriul arsenal lingvistic și filosofic, Andrei Pleșu detectează: * o anumită normalitate a Vestului, ”e de la sine înțeles să găsești de mâncare, să ai căldură în casă când afară e frig, să ai, fără întrerupere, curent electric, să vină autobuzul la timp, să ai pașaport, să te întâlnești cu cine vrei, să crezi ce vrei, să scrii și să publici ce vrei. * E de la sine înțeles să înjuri guvernul, să fluieri forțele de ordine, să vezi filme din toată lumea, să citești orice autor, să porți sau nu barbă și plete, să

 O carte incomodă. Cu pagini care țipă. Sau cântă. Cu pagini-tanc. Sau porumbei. Ori viscol. Furtună și delicată adiere. O carte, totuși, ca un imn: IMNUL DEȘTEPTĂRII DE LA IAȘI! Prin urmare, din Moldova.Din România. Dar te-ai putea rătăci...Să te rătăcești într-o carte!?    O carte și atâtea adevăruri dureroase despre noi, cei care citim. Despre noi cei care scriem cărți. Cărți care ne împing înainte. Cu tot cu deziluziile și speranțele noastre.    Pe mine personal mă doare fiecare cuvânt al acestei cărți. Mă doare și mă vindecă: de toți și de toate. Numai de România nu mă poate vindeca deloc.                                                            Costel Zăgan . 

  Lecturi perpendiculare : LĂUNTRUL LUMINII By Costel Zăgan on 20 May 2014 Motto : "O lectură adevărată e ca o înălţare : mută orizontul cu tot cu cititor." (Costel Zăgan)                                         POEZIEI, ATUNCI CÂND ÎŞI PUNE ÎNTREBĂRI                                               NICOLAE IONEL,  LĂUNTRUL LUMINII                                        "De ce nu mi se frânge pieptu-odată,     şi să-Ţi sap un mormânt în piatra sa,     şi să Te-ascund de nimicirea toată     pe care-o închide pulberea ?"        Poetul Nicolae Ionel (se) întreabă, devenind, prin interogaţie, delicatul apărător al divinităţii. Şi al poziţiei privilegiate a omului : în lume şi, implicit, în faţa lui Dumnezeu.      "Cerul devine astăzi transparent", ca şi sufletul, de altfel, al poetului. La ceasul potrivit, cel al lecturii, desigur, interioare. Cititorul poate profita şi el , din plin, de aceste revelaţii lirice, punându-şi, la rândul său, întrebările sale. Cu tot

Motto. O lectură adevărată e ca o înălţare: mută orizontul cu tot cu cititor! ( Costel Zăgan ) Mă uit în sufletul poporului român şi-mi spun cu uimire: Ce suflet mare şi gingaş are poporul japonez! Ce precizie a sensibilităţii! Ce spirit de observaţie ieşit din comun! Ce delicateţe fără margini încape într-un haiku! Ce furtună se zbate-ntr-un GOGYOSHI! Ce iubire infinită într-un suspin! Mă uit şi-mi amintesc de MIORIŢA: pe-un picior de plai pe-o gură de rai! Costel Zăgan

       Orice scriere a lui Cioran este polemică. Poate chiar excesiv polemică. Aceasta este scrisă la 24 de ani. Venind după   Pe culmile disperării şi Cartea amăgirilor , SCHIMBAREA LA FAŢĂ A ROMÂNIEI conţine  divagaţii filosofice şi politice.    De foarte tânăr, Cioran ştie că orice cunoaştere este un act tragic. Punctul de pornire :  tragedia culturilor mici.  Apoi, urcăm pe spirala istorică a României  până la afirmaţia-bombă:  „ SUNT PREA MULT PATRIOT CA SĂ DORESC FERICIREA ŢĂRII MELE!”    Ştiind că „ în politică triumfă sângele ” , care-i totuşi CALEA?   Încetând să fie conştiinţa (ne)mulţumită a Europei,România trebuie să devină o Europă conştientă de valorile sale!  Scuturându-se de tot ce-i este străin, România trebuie să spargă frontul periferiei spirituale a Europei. Odată şi pentru totdeauna ,printr-o ridicare la putere a aşteptării româneşti multimilenare!    Nemulţumirea românească,conştientă,să devină o spiritualitate.De mâna întâi!Adică: o spiritualitate agresiv-profet

                                       POEZIEI, ATUNCI CÂND ÎŞI PUNE ÎNTREBĂRI                                                NICOLAE IONEL, LĂUNTRUL LUMINII                                             "De ce nu mi se frânge pieptu-odată,     şi să-Ţi sap un mormânt în piatra sa,     şi să Te-ascund de nimicirea toată     pe care-o închide pulberea ?"      Poetul Nicolae Ionel (se) întreabă, devenind, prin interogaţie, delicatul apărător al divinităţii. Şi al poziţiei privilegiate a omului : în lume şi, implicit, în faţa lui Dumnezeu.    "Cerul devine astăzi transparent", ca şi sufletul, de altfel, al poetului. La ceasul potrivit, cel al lecturii, desigur, interioare. Cititorul poate profita şi el , din plin, de aceste revelaţii lirice, punându-şi, la rândul său, întrebările sale. Cu tot cu răspunsurile adiacente. Posibile sau nu.    Atenţiune! Atenţiune ! "Vine Adevărul !" Să ne umple de lumină. Şi de Tăcere. O tăcere interogativă. "Cum să mai ştiu

  ”Sunt plămădit din aluatul acelui popor nordic, țanțoș și lăudăros care n-a avut niciodată vreun dram de simț al aventurii...” Însă o adevărată aventură a cuvintelor și a personajelor, într-un cuvânt, poate, este această polemică operă de artă, care toacă toate subiectele și toate personajele, tipice sau atipice, morale/ imorale/ amorale, de la primul cuvânt, până la ultima tăcere/personaj. Și pentru că lumea îl plictisea, a început să scrie despre toată lumea. În speranța, (ne)mărturisită încă de la început. ”Toți cei din jurul meu erau niște ratați.” Deci, numai buni de-a fi puși în rama mereu mișcătoare a cuvintelor. ”Să mergem. Să mergem înainte- taxiuri, vapoare, trenuri, bărci cu motor, plaje, drumuri laterale, ruine, relicve, lume veche, lume nouă, cheiuri, debarcadere; forcepsul, trapezul legănător, șanțul, delta, aligatorii, crocodilii, vorbă, vorbă și iar vorbă; apoi din nou drumuri, și mai mult praf în ochi, mai multe curcubee, mai multe rafale de furtună, mai multe mic-de