SCHIMBAREA LA FAȚĂ A ROMÂNIEI
Orice scriere a lui Cioran este polemică. Poate chiar excesiv polemică. Aceasta este scrisă la 24 de ani. Venind după Pe culmile disperării şi Cartea amăgirilor , SCHIMBAREA LA FAŢĂ A ROMÂNIEI conţine divagaţii filosofice şi politice. De foarte tânăr, Cioran ştie că orice cunoaştere este un act tragic. Punctul de pornire : tragedia culturilor mici. Apoi, urcăm pe spirala istorică a României până la afirmaţia-bombă: „ SUNT PREA MULT PATRIOT CA SĂ DORESC FERICIREA ŢĂRII MELE!” Ştiind că „ în politică triumfă sângele ” , care-i totuşi CALEA? Încetând să fie conştiinţa (ne)mulţumită a Europei,România trebuie să devină o Europă conştientă de valorile sale! Scuturându-se de tot ce-i este străin, România trebuie să spargă frontul periferiei spirituale a Europei. Odată şi pentru totdeauna ,printr-o ridicare la putere a aşteptării româneşti multimilenare! Nemulţumirea românească,conştientă,să devină o spiritualitate.De mâna întâi!Adică: o spiritualitate agresiv-profet