LIVIU ANTONESEI, SEMNE GALBENE PE ECRAN NEGRU, EDITURA JUNIMEA, 2021

 Poezia poate opri trecerea lumii?

Exact ca la cinematograf, pe vremuri, când se întrerupea filmul și pe ecran rămânea o pată cenușie, striată, iar întunericul țipa pe la colțuri, ca un copil de țâță abandonat.

      După lectura câtorva poezii, m-am oprit la 

ADEVĂRATA ISTORIE A VEȘNICIEI...

Atunci când privirea, precară cum se întâmplă acum să fie,

întâlnește razant aripa unui șoim în năvalnic zbor,

e semn sigur că se vor mai întâlni o dată-

și încă o dată, și încă o dată,

până la sfârșitul tuturor vremurilor. Iar vremurile se apropie

Și nu e elipsă, nu este nici spirală, nici sfera de aur,

e doar un moment  care pulsează, sistolă și diastolă,

care cuprinde în el totul.Și mă cuprinde...

Marginile poeziei, uneori, mai rănesc câteun cititor-doi.Apoi, ordonează frumos lumea în strofe și sonete, în metru antic. Iluzii care rimează cu ochii triști ai poetului:

CÂTĂ VREME POEZIA...

Câtă vreme poezia mai vine, nu știu când,

nu știu unde, totul este cum trebuie să fie-

nu poți fi nici lacom, nici leneș, nici absent,

când ea a decis că trebuie să vină. Și vine,

te cuprinde, te alină și deodată te învie...

Câtă vreme poezia mai vine, moartea se ține

în depărtare, cu botul închis, ghearele-n teacă...

Câtă vreme poezia mai vine, în zbor direct

sau pe misterioase căi ocolite, ca vița de vie...

Ei, da, hiar în ziua de treisprezece a lunii noi

și nu este loc de oprire, cale să o iei înapoi!

Și, înaintez, din vers în vers, din poezie în poezie.

Până la penumbra care coboară, și da, nu există vreun câștig fără risipire... Nici vreo tăcere, fără poezia care s-o susțină.

Costel Zăgan