MARCEL VIȘA, SELFIE, 2023

 IATĂ MOARTEA, ÎNSĂ UNDE SUNT MORȚII EI, DOAMNE!

Mie îmi lipsesc toate cărțile geniale pe care prietenii mei, poeții, n-au apucat să le scrie.

Nu contează de ce n-au făcut-o!

Viața (moartea!) lor personală nu mă interesează!

Ultimul prieten (te rog să nu te superi că ai șansa asta!), m-a cucerit cu subiectul (există așa ceva?!) poeziei sale:

moartea și morții ei.

Adică, noi toți: scriitori și cititori.

Democratic și liric, pe deasupra.

Pardon, pe dedesubt!

Să citim ce scrie, mai întâi, pe aceste borne lirice:

Febra

Valea Mor(ț)ilor

zBucium

Stol de drone deasupra parcului

DMT

Despre morți numai bine

De pildă, să citim, cap-coadă, 

FEBRA

Câinii adulmecă liniștea dinaintea furtunii,

ceasornicarii dorm în prăvălii cu storurile trase.

Orele de catifea trec alene, bușteni duși de ape spre gatere.

Minutele devin lipicioase ca panglica de muște din bucătăria de vară,

se prind de trupul unui bolnav,

îl trag de sub cearșafurile îmbibate de sudoare

spre gropile comune

care nu știu că sunt comune și vor macera creația unui Dumnezeu

ce ne-a pierdut la păcănele.

Unchiul plesnea muștele cu praștia

făcută din elasticul de prins celofanul borcanelor cu dulceață.

Îi vor întoarce favorul cândva, în roiuri,

înfruptându-și lrvele din carnea mânuitorului de moarte.

Borcane goale vor fi împărțite femeilor din sat de pomană

oamenilor nevoiași care lasă de bunăvoie muștele să li se așeze

sub pleoape,

să-i bâzâie necontenit

ca niște rezistențe defecte ce încălzesc totuși inimile muritorilor.

Am să închei, totuși, cu o urare ceva mai optimistă:

Ajungă-i morții, morții ei! 

Costel Zăgan

și

CARTEA DE POEZIE ÎN MÂNA STÂNGĂ.

Doar atât.