LIVIU ANTONESEI, SEMNE GALBENE PE ECRAN NEGRU, 2021

 O GUSTARE LIRICĂ


ECOUL UNUI ECOU

Nu citisem încă mica apocalipsă, dar știam deja

că un litru de benzină e destul pentru o glorioasă ieșire,

pentru o urcare în înaltul înaltului,

lăsând în urmă o grămăjoară de oase calcinate și un fum

parfumat ca șoricul de pe fratele nostru...


Făcusem proba îmbrăcat în cada de baie, cu un litru

de apă și totul ieșise perfect, mai mult ca perfect,

când un urlet de mijloc de mai a stricat totul -


acum stau cu ochii înfipți în gol, fantazând glorioasa

imagine a plecării de atunci și îmi amintesc totul,

chiar totul, fețele galben-cenușii de pe stradă,

cu care natura din jur intrase în deplină simfonie,

îmi amintesc cu rușine, cu ușurare, cu melancolie...


Curajul pierdut, spânzurat de-o poezie!

După șapte ani de pustiu, poezie după poezie,

dar nimic nu poate plăti ocazia pierdută...

                                                                                        11-12 ianuarie 2020, în Iași


 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NEPOTUL LUI KAFKA, ANTIJURNALUL KAFKIAN AL LUI COSTEL ZĂGAN (Prof. Valentin Lupea)

CONSTANTIN NOICA, POVESTIRI DESPRE OM DUPĂ O CARTE A LUI HEGEL

ALFRED ADLER - CUNOAȘTEREA OMULUI, 1926