LECTURI PERPENDICULARE

FOTOGRAFUL DIN INIMA CUVÂNTULUI Carmen Secere , Mon amour, ma tristesse (întâmplări de viață în est), 2019 Volumul de iluzii poetice pierdute, Mon amour , ma tristesse aparține unei autoare de mare clasă, Carmen Secere , fiind secționat de trei cicatrici metaforice: Mon amour, ma tristesse Carne și frig Pata de sânge. Din prima secțiune, am ales poemul: C â rpe î mp ă r ț im un col ț de p â ine bem ap ă din aceea ș i can ă ș i habar nu ai c ă sub c â rpele astea m - ascund eu copil fugit de acas ă î n c ă utarea unicornului pierdut . Ș i o poezie excep ț ional ă de dragoste , din a doua sec ț iune a c ă r ț ii : Carne ș i frig azi e gol mi - e nu -ș tiu - cum ș i - am chef de nu -ș tiu - ce a ș da dou ă coniacuri peste cap ș i m - a ș urca î ntr - o ma ș in ă s ă alerg pe dealuri cu noroi s ă o turez p â n ă iese fum apoi s ă opresc ș i s ă- mi aprind o ț igar ă ascult â nd cum se str â nge fierul la frig sau s ă- mi fii naibii aproape s ă

LIBERTATEA ORIENTATĂ Ştiind încă de la început că "orice demers etic bine condus tinde, firesc, spre propria sa dizolvare " autorul riscă şi binele câştigă.  MORALA SCOASĂ DIN VITEZĂ Mai poate fi considerată morala o simplă carte de împrumut? Sau miza este prea mare? "La un moment dat , am resimţit drept iresponsabilă identificarea unei minime coerenţe în acest vârtej al plurităţii care e spectacolul fiecărei vieţi, dar pe care ne-am obişnuit , tocmai pentru că e atât de "comun" să-l lăsăm la voia întâmplării, ca pe-o penumbră subînţeleasă." Şi totuşi, nicio morală din lume nu ar trebui să ne anexeze libertatea de opţiune. Pentru că nici Dumnezeu n-o face, deşi, ar fi de foarte multe ori îndreptăţit . "Orice demers etic bine condus tinde, firesc, spre propria sa dizolvare." Cu toate acestea, spuse ori numai gândite, să nu ne grăbim să judecăm lumea! Cu noi, în schimb, să nu fim prea îngăduitori. Mai ales , atunci când avem suferi

* VIZIUNI PE LA SPATELE LUMII* Cu poetul ANDREI VELEA m-am întălnit într-o antologie hai-hui :  pline de plumbul talentului, poemele sale  (m-) au lovit în plin. N-am apucat să zic nici pâs, şi un nou tir de poeme m-a luat prin surprindere : cică...  LUMEA E O PISICĂ JIGĂRITĂ. Cum puteam eu să contra-zic un poet de-un asemenea calibru liric? Păi, dacă eul liric poate oricând să surprindă într-un pastel imaginar însăşi justiţia masturbându-se în piaţa  poporului, în vreme ce  "un vameş ne caută pe sub coaste / de ţigări băuturi droguri/ viaţă". Dar el bolboroseşte fel de de fel de viziuni . Viziuni , şi viziuni : pe la spatele lumii. Sau al lunii. Dincolo de soare. Ori dincolo de noapte. Viziuni elegante. Şi viziuni trunchiate. Din rafinament. Ori din viteza : de emisie / recepţie/receptare. : "un individ fără ochi / şi-a conectat orga la ţevile blocului / şi repetă, posedat, fuga lui bach. " Cuvintele dizlocă parcă (i)realitate, substituind

PRIETENA MEA, POEZIA Când nu vreau să fiu singur, citesc poezii. De Gina Zaharia. De pildă , Maci de toamnă. O mie de fire, dintr-o lovitură. Și  Etcetera/poeme în proză. Povestea pare simplă. Poezia există. Cititori există. Poeții îi cauți cu lumânarea. Noroc însă că s-au inventat (și) poetele.  Una cu majusculă: GINA ZAHARIA MI-E DIMINEAȚĂ De zece ori câte zece care încărcate cu nemurire trec prin poarta casei mele. Au pe umeri străluciri de ieri, stau la ușa peșterii și le sorb trecerea prin mine, mi-e dantelată noaptea pe drumul carelor, mi-e limpede răsăritul care tot roade liniștea mea. Mi-e cald,  mi-e lumină, mi-e dimineață... MI-E GINA ZAHARIA! Costel Zăgan