LECTURI PERPENDICULARE

Motto: "O lectură adevărată e ca o înălţare: mută orizontul cu tot cu cititor." (Costel Zăgan) Urmuz se re-varsă în Univers. Literă după literă.Personaj după personaj. 1.STAMATIE: omul cel mai normal din opera sa. Teoretician. Clasic. Se plimbă între budism şi kantianism. Liftul fiinţei sale ezită între Ptolomeu şi starea de papă.Are aptitudini antigravitaţionale: în timpul liber , foloseşte trambulina să-şi iasă din fire. 2.GAYX: Caracterul său variază între pace şi război. Claustrofob în extensie. Cosmică. Mereu ciugulitor.De evenimente:ieşite din comun.Îşi este sieşi exterior. Noaptea se odihneşte în camera cartuşului. Sub formă de praf de puşcă. Se poate accede la nuditatea sa din ambele sensuri. Înotător neutru. Pe direcţia nord-sud. Fără copii. Spirit pedagogic,şi-a adoptat o nepoată.Care,mai are multe de învăţat. Nepotul posibil al lui Moş Teacă. 3.IZMAIL: Fuge dintr-o singurătate în alta. De frică. De sine. Mare cultivator de viezuri. Pe

Lecturi perpendiculare : LĂUNTRUL LUMINII By Costel Zăgan on 20 May 2014 Motto : "O lectură adevărată e ca o înălţare : mută orizontul cu tot cu cititor." (Costel Zăgan)                                         POEZIEI, ATUNCI CÂND ÎŞI PUNE ÎNTREBĂRI                                               NICOLAE IONEL,  LĂUNTRUL LUMINII                                        "De ce nu mi se frânge pieptu-odată,     şi să-Ţi sap un mormânt în piatra sa,     şi să Te-ascund de nimicirea toată     pe care-o închide pulberea ?"        Poetul Nicolae Ionel (se) întreabă, devenind, prin interogaţie, delicatul apărător al divinităţii. Şi al poziţiei privilegiate a omului : în lume şi, implicit, în faţa lui Dumnezeu.      "Cerul devine astăzi transparent", ca şi sufletul, de altfel, al poetului. La ceasul potrivit, cel al lecturii, desigur, interioare. Cititorul poate profita şi el , din plin, de aceste revelaţii lirice, punându-şi, la rândul său, întrebările sale. Cu tot c

Lecturi perpendiculare : NIHIL IN INTEGRUM By Costel Zăgan on 13 May 2014 Motto : "O lectură adevărată e ca o înălţare : mută orizontul cu tot cu cititor !" (Costel Zăgan)                                              (Octavian Paler,  VREMEA ÎNTREBĂRILOR)    Sau când îmi "voi căuta un reazim nu în speranţă, ci în disperare" devine profesia de credinţă a autorului. Şi aceasta imediat după 89 . Adică : 199o, 1991, 1992, 1993, 1994... Un cincinal de disperare: de la Argument până la Colinde penibile. Istoria ca târfă, şi nimic mai mult. Dar, nici mai puţin.    Cuvintele vehiculează deznădejdea cotidiană a României, sub cerul liric al lui Rene Char : "Ascultaţi de porcii voştri care există./ Eu mă supun zeilor mei care nu există."    Nimic nou sub soare. Pe deasupra, nici să mai vorbim. Cronica acelor vremi îşi trimite întrebările (majoritatea rămase fără răspuns) şi în vremea noastră. Iar dacă autorul le-a gândit cu inima, noi încercăm să le citim

RABBI SIMEON BEN YOHAI ȘI FIUL SĂU, RABBI ELEAZAR  O carte care tulbură prin puritatea și înălțimea ei. De cristal. Ca și în Biblie, scopul este folosit ca mijloc. Întru desăvârșre spirituală/ Sufletul omenesc participă la misterul lumii.Există, în acest ungher al Universului, un parteneriat al omului cu divinitatea, Divinitate pe care omul nu trebuie s-o agreseze gnoselogic. Pentru majoritatea omenirii, Căile Domnului rămâne-vor(?) Necunoscute. Nu înseamnă însă că ele nu vor fi folosite. Dimpotrivă. În și prin credință, toate drumurile duc la Dumnezeu, dar aceste drumuri, aceste căi aparțin nevinovăției.Neprihănirii. Purității. Moștenite (mai greu). Sau câștigate (și mai greu!). Puritatea (ta) sporește misterul creației și al devenirii perpetue, prin contrast. Axiologic. Puritatea (increată) de sus trnsfigurată în puritatea (nevinovăției - ce tautologie sublimă!)  de jos. Lumea invizibilă reflectată în lumea vizibilă. Infinit la scara unu pe unu.  Infini

H.-R.PATAPIEVICI, ZBOR ÎN BĂTAIA SĂGEȚII ”Am încercat să viețuiesc în cultură ca un om liber ca un om liber, adică, ca unul care devine în cultură mai mult decât ea și, în cele din urmă, mai mult decât el.” (H.-R.P.) Insomnia mea, mai mult ontologică decât antologică s-ar putea lăuda să fi avut același traseu ca și Zborul în bătaia săgeții lui Horia-Roman Patapievici, sar n-o face.    Pentru că ar fi însemnat să văd în trecut (trecutul lui Horia Roman Patapievici este, ciudat sau nu, și al meu și al Dvs.! ) un apogeu. Din păcate, n-a fost decât un eșec. De fapt, trecutul este întotdeauna un eșec! Excepție face cazul când el, trecutul, devine destin. Dar, atunci, nu-l mai percepi ca trecut, ci ca pe un prezent continuu. Fără rest: eternitatea devine vas comunicant pentru omul condamnat la destin!    De aici și întrebările care frizează retorica tăcerii. ”Când oare irosirea vieții va trece de pierderea a ceea ce sunt?”    Și ceva mai aproape de absolut: ”Când moare un om, îngerii își pie