Postări

Imagine
  ANTIJURNALUL KAFKIAN AL LUI COSTEL ZĂGAN           Existențialismul ca şi curent filosofic aduce în prim plan primatul existenței în fața conştiinței, iar existențialiştii excelează prin fixarea existenței umane ca element central al reflexiilor lor, considerând că omul se construieşte pe sine însuşi, motiv pentru care este liber să aleagă, dar concomitent, fiind şi responsabil de propria-i devenire şi singurul capabil să îşi judece acţiunile şi modul în care acestea îl afectează pe el şi pe cei din jurul său.           Autorul cărții de față, domnul Costel Zăgan, prin cartea sa laborios gândită, NEPOTUL LUI KAFKA, Editura eCREATOR, Baia Mare, 2024, Colecția POESIS, carte de versuri cu nuanțe profund filosofico-existențialiste, mă pune serios pe gânduri, în sensul bun al cuvântului.           Astfel, deşi nu cunosc nimic, sau aproape nimic despre existența domniei sale şi a operei sale, în afară de faptul că este licențiat al Facultății de Litere a Universității AL. I. CUZA din Iaşi,
Imagine
  Nepotul lui Kafka sunt eu... nepotulUn nou volum de excepție apărut la editura eCreator Baia Mare, în toamna anului 2024, ne va încânta și impresiona în momentele de lectură, datorită poeziilor din care se desprind spiritualitatea și filozofia de viață a poetului Costel Zăgan. Cartea: ”Nepotul lui Kafka” este scrisă de profesorul de limbă română, Costel Zăgan, cunoscut (după propria descriere), drept poet și aforist. Costel Zăgan s-a născut la 20 ianuarie 1958, în satul Tudor Vladimirescu, comuna Ringhilești, județul Botoșani. Părinții, Ioan și Elena sunt originari din Bucovina. Urmează gimnaziul în satul natal. Este absolvent al Liceului de cultură generală: "A.T. Laurian" din Botoşani, promoția 1977. Este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea "Al. I. Cuza" din Iași, cu lucrarea "Natură și eros la Eminescu". Este căsătorit și are cinci copii: doi băieți și trei fete. Publică: poezii, aforisme, epigrame și citate proprii în revistele Colloquiu